Scrisoare către nepotul meu
Scumpul meu nepoțel,
Dragă Dario,
Știu că ești prea mic să poți înțelege scrisoarea mea. O vei citi când vei crește și sunt sigură că o vei înțelege. Ai venit pe lume în țara care este a doua mea patrie: Franța, dintr-un tătic francez și o mamă româncă. Am credința că mămica ta îți va dărui nu numai toată iubirea din lume, ci și dulcea noastră limbă română.
De două zile inima bunicuței din România este fărâmată în mii de bucățele. Pentru că cele două kalashnikovuri au țintit drept în inima democrației și a drepturilor fundamentale de expresie ale francezilor. Mamie Dora nu înțelege cum a fost posibil ca niște oameni înarmați să dea buzna peste niște oameni pașnici și să-i ucidă cu sânge rece pe acei oameni cu creionul în mână, în numele credinței…
Aș vrea, dragul meu nepoțel, să crești într-o lume în care să fie garantat dreptul de a-și spune părerea; o lume tolerantă față de toate credințele și națiile!
Să poți alerga în curtea școlii sau în cartierul din orașul tău fără mascați în jur, fără jandarmi. Să-ți trăiești copilăria fără teamă. Să mergi la o școală laică, așa cum a creat-o Republica Franceză, în care libertatea de a purta cruciuliță la gât sau voal pe cap să nu mai facă atâta vâlvă. Credința să unească oamenii, nu să-i dezbine sau să-i instige la ură și crime. Să te poți juca fără grijă cu alți copii, indiferent de culoarea sau religia lor: musulmani, creștini, evrei…
Azi, Mamie Dora depune imaginar flori la mormântul acelor oameni nevinovați și se roagă pentru sufletul lor.
Rog pe cei care citesc aceste rânduri să păstreze un moment de liniște în memoria victimelor atentatului de la Paris.
Pingback:Scrisoare către nepotul meu | Copacul Gânditor
Frumoase gânduri şi îndreptăţite! Cum vor creşte ei într-o lume care se credea liberă şi care iată, îşi restânge fulgerător perimetrul devenind doar o încăpere însângerată, unde stăpâneşte ura, intoleranţa, lipsa de speranţă, moartea? Atacul de la Charlie Hebdo ne-a îndoliat de două ori inimile o dată pentru uciderea unor omeni de spirit talentaţi care aplicau dictonul „Ridendo castigant mores” şi în al doilea rând pentru că libertatea de exprimare este o iluzie, că bolta lumii noastre se poate prăbuşi oricând dacă lipseşte pilonul cel mai important, acela al respectului pentru ideile, pentru sentimentele, pentru credinţa şi demnitatea celuilalt. Ca individ, trăind într-o comunitate mică, poţi să menajezi sensibilităţile celorlalţi, poţi să-i înveţi pe copii să fie atenţi la gesturile şi cuvintele care rănesc, dar la nivel global este greu de realizat. Iar neputinţa este a tuturor indivizilor, dar şi a unor grupuri mari de oameni care îşi asumă un rol, dar sunt neatenţi, indiferenţi la reacţia celorlalţi,nereuşita este a conducătorilor, a guvernelor care promit, iniţiază strategii, dar nu sunt în stare să gestioneze situaţia . Nu am răbdare să fac analize politice, prefer să acţionez la nivel individual, (tu ştii că aşa m-am comportat de când mă cunoşti) şi sper că acest efort de furnică să nu fie anihilat de ură, de prostie , de lăcomie sau incompetenţă, sper să întâlnească atitudinea corectă a celorlalţi, Mai multe izvoare fac un râu, mai multe râuri fac un fluviu. O lume în care fiecare se simte liber poate fi construită doar cu bunăvoinţă, acceptare, respect, încredere şi fiecare trebuie să contribuie în mod egal. Mai este posibil aşa ceva? Eu sper……..