Scrisoare către Nepoțelul meu (2)


Dario, scumpul meu,

Sper ca ai sa citești aceste rânduri într-o zi. Chiar daca ești francez, știu că mămica ta ti-a dat, odată cu laptele de la sân, limba materna: română. Știu că mă vei înțelege. Pentru ca vei citi cu sufletul.

Mamie (Buni) este foarte tristă și îngândurată. E duminica dimineața si ar fi trebuit sa dorm tun, ca orice om la sfârșit de săptămână. Dar uite ca am făcut altă noapte albă, după durerea simțită aici, în România, #Colectiv. Cum așa, Mamie? Da, dragul meu.Trăiesc în lume, sunt OM. Iar asemenea atrocități nu au cum sa ne lase indiferenți. Tragedia de la #Colectiv mi-a înlăcrimat sufletul. Am plâns până când am rămas fără lacrimi. Înveți oamenii să se echilibreze cu yoga si tu plângi? Da, iubitul lui Buni. Sunt OM, nu o stană de piatră.

Franța în doliu. Întreaga Planetă în roșu, alb, albastru

Asta am citit și văzut sâmbătă dimineața. Toată Franța în lacrimi. Speriați, oamenii încearcă sa rămână solidari. Marsilieza nu a răsunat de secole atât de vibrant, ca la ieșirea dn Stade de France. Care este lumea în care vei copilări, scumpul meu nepoțel? O lume dominată de teama, de teroare?  Care este lumea în care vei fi adult? O lume în care vei merge la restaurant, la stadion, la spectacol, păzit de politie? Sau aceste acte simple, ale vieții noastre de zi cu zi, vor deveni acte de curaj.

Zile negre. Nopți albe. O noua lume se instaureaza: o lume pentru care nu suntem pregatiti. Cand abia incercam sa ne revenim dupa tragedia ‪#‎colectiv‬, o noua drama ne izbeste drept in inima. Cine crede ca nu e și a noastră, se minte singur. Cela nous concerne Tous.

Dragul meu nepoțel, vreau și sper din toata inima, pentru tine și toți copiii din lume, o lume in care sa copilărești fara grija!

Mamie/ Buni de departe care te îmbrățișează cu inima. In aceasta imbratisare, as vrea sa cuprind intreaga Franta. Condoleante poporului francez. _/_



Marti seara va invit la o clasa de Healing yoga, pentru vindecare emotionala. De la 20, 15  la 21,15.  La Planet Swim and Gym Pipera

_/_ Namaste!

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Contact

therapsy@yahoo.com
Facebook.com/PsihologDoraDinu/
Instagram.com/doradinu/

error: Content is protected !!