Copacul care nu e bun de nimic…

Odată, de mult, un meșter tâmplar și ucenicul său se plimbau printr-o pădure. Veneau zilnic aici, în căutarea lemnelor de lucru. De fiecare dată când treceau pe lângă un stejar mare, bătrân, Meșterul nici nu se uita la el…Ucenicul ardea de nerăbdare și într-o zi îndrăzni să întrebe pe Meșter:  Stăpâne, fie-mi cu iertare, nu pricep. de ce trecem de fiecare dată pe lângă stejarul asta și nici nu ne uităm măcar la el…?

Ei, gata cu asta, răspunse meșterul supărat. Nici nu vreau sa vorbesc despre el!

Ucenicul ramase tăcut.

Meșterul se întoarse către ucenic și îi spuse: Uite, credeam că ai învățat și tu  de când stai lângă mine. O să-ți spun ce cred: Copacul ăsta e așa de prost, că nu poți face nimic din el. Dacă am face o barcă, s-ar scufunda. Dacă am face un sicriu, ar putrezi înainte de vreme. Dacă am face un acoperiș, s-ar prăbuși…Înțelege că nu e bun de nimic! 

Bine, Meștere, da tot nu pricep: îl văd aici de atâta vreme…

Tocmai, l-am cruțat mereu pentru că nu e bun de nimic. 

Tu ce crezi, Maestrul și Ucenicul se uitau la același copac? Nu prea…

Păi și unde e pilda…? Ce vrei să spui ? Cine are dreptate: Ucenicul sau Meșterul?

Niciunul. Pentru că ei proiectează în Copac propria lor realitate: un stereotip. Un patern de gândire și comportament. Meșterul a ignorat de atâtea ori copacul, căutând ceea ce credea el că este un copac bun, că l-a cruțat. Asa a ajuns copacul să crească și să fie observat de Ucenic ca fiind bun. Fiecare privește Copacul prin lentila propriului model de gândire și comportament. Meșterul vede ceea ce crede despre copac: că nu e bun de nimic. Pentru că a creat deja această proiecție în mintea lui. Ucenicul vede și el tot un mod propriu de înțelegere a copacului: el nu caută decât un copac bun de tăiat.

Ei, bravo, Dora, mi-ai încețoșat de tot vederea. Cum putem distinge ceea ce este adevarat de iluzie? Sau nimic nu e adevărat …?!

Îți tot spun de un an încoace aproape să fii Atent/ă. În mod conștient, adică Mindful. 🙂

Ne-ai cam amețit cu acest concept… Poți să fii mai clară ? 

Pilda de azi este despre cum vedem Sinele. Precum meșterul și ucenicul, vedem sinele ca suma a ceea ce suntem. În realitate creștem, ne dezvoltăm continuu. Însă esența a ceea ce suntem rămâne aceeași. Fie că suntem o mlădiță, un copac viguros sau am ajuns niște vreascuri uscate…:)

Și atunci cum pot să discern un stereotip de realitate? 

Prin practica Mindfulness. Atenția conștientă te va ajuta să vezi gândul așa cum este: un gând. Care identifică lucrurile cum au fost percepute și experimentate de mintea noastră.

Eu sunt azi recunoscătoare practicii Mindfulness pentru că mă ajută să-mi identific șabloanele de gândire și comportament.

Tu pentru ce ești azi recunoscător?

 Copacul care nu e bun de nimic e în mintea noastră.