Psihoterapia: ce este și de ce să o urmezi?


Related image

Draga cititorule,

Dacă ai ajuns aici, înseamnă că cel puțin o dată în viață ai trăit o situație dificilă: boala ta sau a unei rude apropiate, decesul cuiva drag, dependență sau adicție, fobie, anxietate…Poate te-a ajutat un prieten bun sau rudele ti-au fost aproape. Poate felul în care privești viața s-a schimbat dupa o experiență radicală. Cel puțin așa a fost în cazul meu. Am început să practic yoga, am predat yoga mulți ani și a ajuns la concluzia că e nevoie de mai mult pentru a ajuta oamenii: o intervenție specializată in sanatatea psihica. Am constatat ca tulburarile psihice si problemele nu-i scutesc nici pe cei care pretind a fi Guru sau iluminati. Așa am ales să devin psihoterapeut.

Psihoterapia este mijlocul cel mai bun pentru a scapa de  anxietate, depresie sau alte trăiri afective care perturbă comportamentul şi au efecte negative asupra celor din jur, afectând cele mai importante acţiuni ale vieţii individului: activitatea profesională, relaţiile interpersonale, viaţa sexuală, imaginea de sine şi autoaprecierea etc.

Psihoterapia este mai mult decat sfatul unui prieten bun sau al unei rude. Te ajută să aplici conştient tehnici și  mijloace psihologice care îți influenţează comportamentul. Chiar dacă patologia ta este somatică, adică viata ta psihică influențează sănătatea fizică, psihoterapia va fi mijlocul cel mai bun, pe langă tratamentul medicului, ca starea ta să evolueze favorabil.

Orice psihoterapie pleaca de la ideea că persoanele cu probleme psihologice își pot schimba starea minții învăţând noi strategii care îi ajută să perceapă şi să evalueze altfel realitatea şi sa se comporte diferit.

Psihoterapia este  o acţiune psihologică sistematica, planificată şi intenţională, bazata pe un sistem teoretic conceptual sustinut de cercetare. Este o profesie ce poate fi exercitată numai de către un psihoterapeut calificat, psiholog sau medic specializat in psihoterapie.

Psihoterapia are metode şi tehnici specifice, este o disciplina stiintifica şi nu se poate confunda cu ajutorul dat de o ruda, un preot, un prieten, un Guru sau alti coach si pseudo terapeuti New Age. psihoterapia functioneaza pe baza unei relatii interpersonale: alianta terapeutica  dintre psihoterapeut si pacient. Scopul psihoterapiei este intelegerea naturii problemelor si tulburarilor psihice si eliberarea de suferinta: atitudini, sentimente, comportament sau simptome care creează disconfort.

Mai mult, daca este efectuata de specialisti bine pregatiti, psihoterapia poate produce modificări în intreaga
personalitate a pacientului. pentru o viata cat mai armonioasa: o restructurare profunda a personalităţii, reglare şi autoreglarea stărilor psihice.

In concluzie, psihoterapia este o stiinta complexa, o arta ce contribuie la actualizarea disponibilitatilor latente ale fiecarei persoane, chiar daca nu are probleme psihice, contribuind la dezvoltarea potentialului maxim in
plan fizic, cât şi spiritual.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!