Biasul negativ, una din cauzele oboselii mintale (4)


Ați observat că, atunci când primim o veste în care sunt informații pozitive și negative, reținem cu ușurință pe cele care au un conținut negativ pronunțat? Este consecința adaptării noastre ca specie și se numește biasul negativ.

Sistemul nostru nervos  a evoluat timp de 600 de milioane de ani, dar
răspunde la fel ca pe vremea când strămoșii noștri aveau nevoie să supraviețuiască unor situații dificile, într-un mediu neprietenos.
Pentru a-i menține în viață, natura a dezvoltat un creier care să-i ajute cu supraestimarea amenințărilor, subestimarea oportunităților și subestimarea resurselor. Toate acestea pentru a face față amenințărilor și a găsi noi oportunități. Așa a evoluat biasul negativ: tendința noastră de a reacționa mai intens la stimulii negativi decât la cei pozitivi.

Stimulările negative produc mai multă activitate  neuronală decât cele pozitive, la fel de intense. Sunt percepute mai ușor și mai rapid.  Aceasta înseamnă că suntem proiectați pentru a ne îngrijora și a vedea situațiile vieții de zi cu zi într-un mod mult mai negativ decât  ​​sunt în realitate. Vedem amenințările ca fiind mai multe, mai mari
și provocările ca fiind mai dificile decât sunt de fapt. Orice gând negativ din mintea noastră este perceput ca real. Ori, în ziua de azi nu mai locuim în peșteri și nu ne mai confruntăm zilnic cu situații de salvare a vieții.

Ce putem face împotriva acestei tendințe naturale negative?

Există o alternativă la simpla identificare cu următorul gând apărut în conștiință: mindfulness. Mintea poate fi poate fi stimulată să se observe, reducând astfel biasul negativ. Mindfulness necesită antrenarea creierului pentru a nu mai fi ancorat in trecut sau viitor
și a se concentra în prezent pe moment. Când apar grijile, nu ne mai atașam de gândurile ce le însoțesc. Suntem pur și simplu prezenți în
indiferent ce facem.

Sună simplu, dar schimbarea gândirii nu este uşoară. Ca  în cazul construirii oricărui alt obicei, antrenamentul minții necesită practică, răbdarea și dorința de a începe,  care să crească cu fiecare practica mindfulness.

Mintea ta cum este acum? Mindfull sau Mind full? 

Imagini pentru mindfulness

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!